REMEDII FLORALE BACH
Remedii florale Bach
Terapia cu Elixirele lui Bach este blandă și comodă, iar dacă diagnosticarea s-a făcut corect, atunci conduce la vindecări spectaculoase – atât în bolile cronice, cat și în cele acute, indiferent de gravitatea lor.
Elixirele lui Bach nu au nici cea mai mică urmă de toxicitate sau contraindicație, întocmai ca produsele homeopate. Preparatele se prezintă sub formă lichidă și se pot consuma separat sau asociate în funcție de fiecare caz.
În osteopatie, Florile lui Bach constituie un ajutor prețios atunci când pacientul prezintă o încărcătură emoțională importantă.
Între 1930 si 1936, Edward Bach a definit șapte categorii principale, corespunzătoare diferitelor stări de dezechilibru psihologic, clasând 38 de esențe florale care acoperă șapte grupe de stări:
1. teamă
2. singurătate
3. lipsa de interes pentru prezent
4. descurajare și disperare
5. incertitudine
6. hipersensibilitate, influențabil în idei
7. preocupare excesivă pentru binele altora
Principiul terapeutic al Dr. Bach este simplu: Boala este expresia unui dezechilibru; armonizând corpul, sufletul și spiritul grație vibrațiilor și energiei florilor, boala nu-și mai are locul!